Frische Luft

Theodor Aman, Landschaft

Die Wassertropfen zittern auf dem haselnussbraunen Haar. Durch die uralten Häuser, die von wohlduftenden Holzbrettern durchquert sind, laufen Blicke hintereinander und kommen in großer Eile auf die Steinpflaster Straßen heraus. Über die Hügel, spannt die heisere Glocke die Schulter. Die Augen reißen ganz weit auf. Das Licht des Sonnenuntergangs funkelt seelenruhig in den blauen Augen. Die braunen Augen folgen ihm. Sie kuscheln in die blauen Augen, wobei sie sie mit Leben bedecken. Die blauen Augen strecken sich über den Tisch, küssen die rosigen Wangen, locken. Die Luft zieht sich zusammen, ein Schauder löst sie über die blaue Sehnsucht auf. Auf die nackten Schulter gleitet munter die blaue Sehnsucht, überzeugt und spannt. Rund, empfängt sie die braunen Augen mit unsicheren Fingern. Aus der Brust wird ein Lachen geboren, das gleich von der blauen Sehnsucht verschlungen wird.

Water drops are pouring down from the hazel hair. In the old houses, crossed by sweet-scented wooden boards, seeking eyes are chasing each other, hastily leaving the house and sliding along the cobblestoned streets. Over the hills, a hoarse bell is straining shoulders. The eyes are wide open. The sunset light is gently sparkling in the blue eyes. The hazel eyes are closely following it. They cuddle inside the blue eyes, covering them with life. The blue eyes are bending over the table, kissing the red cheeks, enticing. The air is slightly tightening around itself, a shudder comes crawling in, dissipating it over the blue longing. Across the naked shoulders, the blue longing is sliding smoothly, convincing, straining. Roundly welcoming the hazel eyes with an insecure touch.There’s a laughter coming out of the chest, swallowed by the blue longing.

Picăturile de apă se scutură de pe părul de culoarea alunei. Prin casele vechi, întretăiate de scânduri parfumate, se fugăresc priviri, apărând în goană afară, pe străzile cu piatră cubică.

Peste dealuri, clopotul răgușit al unei biserici încordează umeri. Ochii se măresc. Lumina amurgului scapără alene în ochii albaștri. Ochii căprui o urmează. Se cuibăresc în ochii albaștri, acoperindu-i de viață. Ochii albaștri se întind peste masă, sărută obrajii rumeni, încearcă. Aerul se strânge, un tremur îl dizolvă peste dorul albastru. Pe umerii goi, dorul albastru alunecă viu, convinge, încordează. Rotund, întâmpină ochii căprui cu degete nesigure. Din piept, răzbate un râset, dorul albastru îl înghite.