decât după ora trei dimineaţa
acolo se ascunsese Mira ca să-mi
pieptene umbra în linişte
ca părul morţilor mei întinşi
la uscat peste noapte
i-am ros cuvintele până la os
ca nu cumva într-o zi de vineri
să se urce pe acoperiş
strângându-mi-se lemnoasă pe deget
morţii nu se adună în cutii Mira
se respiră
se pândesc din spatele unei ferestre oarbe
până năpârlesc
pentru că ştii
morţii îşi schimbă părul
dar năravul ba
Lumea asta, teatru de orgolii si de ratacire, este plina de nefericiti care doar vorbesc despre fericire.
RăspundețiȘtergere